Pe 1 februarie 2025, m-am întâlnit cu nouă tineri minunați la a doua ediție a atelierului de storytelling „Fabrica de Povești”, care va deveni o tradiție. Și fiindcă umorul, creativitatea, imaginația copiilor și adolescenților sunt uimitoare, împart cu cititorii cursuri.co rezultatele exercițiilor practice de la acest workshop. Participanții au ales pseudonimele sub care poveștile lor să fie publicate
O poveste din perspectiva unui obiect
Cursanții au scris o poveste scurtă din perspectiva unui obiect pe care îl folosesc des. Și-au imaginat cum îi vede, gustă, aude, miroase sau simte tactil obiectul ales. Unii dintre elevi au ales un singur simț, alții mai multe simțuri. Poveștile au umor și emoție, iar autorii lor au surprins creativ relația specială dintre ei și obiectele pe care le utilizează în fiecare zi. Scopul acestui exercițiu a fost ca participanții la atelier să se analizeze cât mai atent din exterior.
Pijamale – Eliza

Pijamale
Noi, pijamalele, suntem purtate de Eliza. Ea este o fată de treabă. Ne poartă câte două săptămâni, apoi ne bagă în mașina de spălat. Are foarte mare grijă de noi.
Miroase foarte frumos de la gelul de duș cu parfum de bubble gum.
Odată, când ne-a îmbrăcat, eu, adică bluza de pijama, nu am mai simțit parfumul acela frumos.
Mirosea puțin urât. Era de la transpirație fiindcă nu făcuse duș de două zile.
După acea seară, ne-a pus din nou în mașina de spălat și următoarea dată când ne-a îmbrăcat, mirosea a căpșune.
Din acel moment, Eliza nu a mai fost niciodată transpirată pentru că făcea duș în fiecare seară.
Tefefon – Ek Fou Van Kaas

Telefon
Mă numesc Bob, sunt telefonul lui Ek Fou Van Kaas (pseudonim). El este un He Gui (general de rang înalt în perioada celor Cinci Dinastii și Zece Regate din China. N.R.: autoritar), dar este un om destul de OK. Mă folosește des pentru a căuta informații pentru școală și pentru jocuri precum: șah, Brawl Stars, Roblox și altele.
De cele mai multe ori mă utilizează pentru teme și îmi place.
Când joacă jocuri cu ajutorul meu, simt uneori greață și amețeală, mă aruncă uneori prin cameră și a reușit chiar să crape peretele cu mine la o sesiune de Free Fire.
Pot să spun că Ek Fou Van Kaas este o persoană „interesantă”.
Telefon – Ax_El

Telefon
Eu sunt un telefon fabricat de Samsung. Ax_El miroase a transpirație deoarece joacă foarte mult fotbal. Este uneori ca un scons împuțit care a mâncat prea multă pastramă.
Se joacă des pe mine.
Când ajunge acasă, mă butonează și asta mă face să simt că mă place. Aud uneori că se enervează pentru că fac anumite lucrurile care sunt incorecte față de el.
Cred că mă mai aruncă din cauză că nu funcționez cum trebuie.
Totuși, simt că e mai mult din vina mea pentru că am câteva defecte care-l scot din minți.
Telefon – Alex F.

Telefon
Eu, telefonul mobil al lui Alex, de marcă Apple, ajuns în posesia lui acum doi sau trei ani, am următoarele lucruri pe care aș vrea să le spun despre el.
Alex este un proprietar extrem de grijuliu, dar în același timp foarte agresiv atunci când se enervează.
În fiecare dimineață, mă deschide imediat ce se trezește. Alex mă folosește ca să joace jocuri. Deși Alex este foarte priceput la tot ce joacă, nu există zi în care el să nu înceapă să țipe la mine în toate limbile posibile și imposibile.
Chiar dacă Alex face duș zilnic sau la două zile, acesta miroase uneori îngrozitor.
Știu atâtea despre el deoarece Alex merge cu mine aproape oriunde.
În opinia mea, Alex este un proprietar foarte bun și totodată, în ciuda momentelor în care se enervează sau nu știe să se exprime, îl consider prietenul meu.
Telefon – Vlad D.C.

Telefon
Eu sunt un telefon foarte obosit deoarece Vlad mă folosește încontinuu.
Mă doare foarte tare când Vlad se enervează la NBA 2K pentru că nu funcționez.
Nu-mi place când țipă la școală și sunt în buzunarul lui.
Văd fața lui foarte des pentru că se uită frecvent pe Instagram reels.
Mă simt foarte bine când ascultă muzică deoarece ne relaxează pe amândoi.
Când mă aflu în buzunar, îmi place să sun la urgențe și să-l sperii pe Alex. Fac asta pentru că în buzunar tremur, iar asta apelează automat 112.
Eu si Alex suntem buni prieteni.
Telefon – Anastasia G.

Telefon
Nu sunt animal, ci telefon, dar o consider pe Anastasia stăpâna mea deoarece e foarte atașată de mine și nu vrea neam să mă lase din mâini.
Astăzi voi povesti cum decurge o zi din viața mea alături de ea.
După ce se pregătește pentru o zi la gimnaziu, ea mă ia de la încărcat, mă pune în ghiozdan și pleacă la școală.
Înainte de prima oră, Anastasia mă scoate din ghiozdan și își petrece timpul cu mine jucând Minecraft. Îi place atât de mult acest joc încât zici că s-a născut cu el în brațe.
În pauza de după prima oră, Anastasia iese pe holul școlii ca să vorbească cu prietenii ei cei mai buni. Mereu sunt curios să aflu ce vorbește cu fiecare dintre ei pentru că, deși au alte telefoane, îi consider stăpânii mei și pe ei.
În pauza de masă, o aud foarte tare cum crănțănește cu poftă niște snack-uri sau dulciuri.
Când ajungem acasă, mai stă puțin cu mine după care se duce la birou să-și facă temele. Urăsc temele la fel de mult cum le urăște ea. Ne despart! Mai ales când are multe.
Înainte de cină, stăpâna mea mă folosește pentru a pune muzică de toate felurile.
După cină, dacă sunt descărcat, ea mă pune în priză, iar ea se culcă. Ne încărcăm amândoi peste noapte ca a doua zi să o luăm de la capăt.
Ghiozdan – Meda

Ghiozdan
Eu sunt ghiozdanul Medei. Sunt de obicei plin pentru că Meda mă pune să îi car caietele, caserola și penarul la școală. Nu-mi place când mă aruncă pe suportul de biciclete. În fiecare zi îmi fac datoria, păstrând în siguranță tot ce are nevoie Meda pentru o nouă zi de școală.
Inele – Ștef 5656

Inele
Suntem inelele lui Ștef 5656 și credem despre el că este grijuliu și iubitor. Ne poartă cu el peste tot unde merge, nu se poate despărți de noi. Mai credem despre Ștef că este un om bun cu toată lumea, care știe să iubească și să respecte. El este un om puternic, uneori trist. Noi îi simțim toate stările lui Ștef și ne dorim să fie fericit.
Stilou – Simo C.

Stilou
Eu sunt stiloul Simonei și vreau să vă povestesc puțin despre ea pentru că o știu destul de bine, mă folosește des la școală. Simona miroase a deodorant și e îmbrăcată într-o rochiță albastru închis cu o fundiță albă în față.
Ei îi place de mine deoarece alunec pe foaie.
Simo e înăltuță și prietenoasă. Scrie frumușel pentru vârsta ei. Sunt mândră de ea pentru că e atentă la ore.
Eu sunt un obiect foarte important în viața ei. Mă simt foarte bine că m-a cumpărat, este o drăguță.
O imagine, o mie de cuvinte
În acest exercițiu, participanții la atelier au observat cu atenție o imagine, pe care au tras-o la sorți, care surprinde un moment din viața unor oameni. Obiectivul a fost ca elevii să descrie pe scurt scena fotografiată, dar după ce răspund la câteva întrebări pentru a identifica care sunt emoțiile personajelor. Scopul a fost dezvoltarea inteligenței emoționale și creșterea empatiei.

Imaginea trasă la sorți de Anastasia G
Cum a rezolvat exercițiul Anastasia G.?
Câte personaje sunt în fotografie?
În fotografie sunt două personaje.
Care este relația dintre personaje? (de exemplu: sunt 2 prieteni și mama unuia dintre ei)
Relația dintre cele două personaje este prietenia.
Pune un nume fiecărui personaj.
Pe una dintre cele două fete o cheamă Sofia, iar pe cealaltă Bianca și poreclele lor sunt „Torpilă” și „Momeală”.
Care este starea de spirit (emoția) fiecărui personaj? (de exemplu: fericită, trist, furios etc.)
Ambele personaje sunt bucuroase, fericite.
Descrie scena din fotografie.
Cu ocazia zilei de naștere a Torpilei (Sofiei), familia ei a organizat o petrecere la care ea și-a invitat toți colegii de clasă, inclusiv pe Momeala (Bianca), cea mai bună prietenă a ei.
Amândouă sunt fericite și se distrează murdărindu-se intenționat la gură de brioșe.
Fiind ziua ei de naștere, Torpila poartă un coif de aur, iar Momeală un coif de argint.
Cele două prietene se bucură că trăiesc împreună una dintre cele mai frumoase aniversări ale Torpilei.

Imaginea trasă la sorți de Ștef 56556
Cum a rezolvat exercițiul Ștef 56556?
Câte personaje sunt în fotografie?
Trei personaje.
Care este relația dintre personaje? (de exemplu: sunt 2 prieteni și mama unuia dintre ei)
Personaje formează o familie: părinții și fiica lor.
Pune un nume fiecărui personaj.
Andreea – fiica, Mihaela și Andrei – părinții.
Care este starea de spirit (emoția) fiecărui personaj? (de exemplu: fericită, trist, furios etc.)
Părinții sunt triști, furioși. Andreea este tristă, stresată, gânditoare.
Descrie scena din fotografie.
Andreea este o fată care suferă mult din cauza părinților ei care vor să divorțeze și se ceartă mereu. De cele mai multe ori, privește în gol când îi aude și se închide în ea. Uneori alege să stea singură la școală sau în camera ei ca să nu vorbească cu nimeni.

Imaginea trasă la sorți de Alex F
Cum a rezolvat exercițiul Alex F.?
Câte personaje sunt în fotografie?
5 personaje
Care este relația dintre personaje? (de exemplu: sunt 2 prieteni și mama unuia dintre ei)
Personajele nu se cunosc între ele.
Pune un nume fiecărui personaj.
Bătrânul – Tataie
Femeie afro-americană – Doamna
Bărbatul asiatic – Bing Chilling
Bărbatul cu barbă – Sebi
Bărbatul afro-american – Michael Jordan
Care este starea de spirit (emoția) fiecărui personaj? (de exemplu: fericită, trist, furios etc.)
Bătrânul – Tataie: trist
Femeie afro-americană – Doamna: furioasă
Bărbatul asiatic – Bing Chilling: furios
Bărbatul cu barbă – Sebi: furios
Bărbatul afro-american – Michael Jordan: uimit
Descrie scena din fotografie.
Într-o noapte de vineri, pe finalul reducerilor de Black Friday la Altex, Tataie, Sebi, Bing Chilling și Doamna se îndreptau să-și cumpere câte un televizor la promoție. Michael Jordan, care este angajat Altex, îi anunță că magazinul se va închide în curând, iar Black Friday este pe terminate.
Ajung să se împingă și să se bată, iar Mihael îi dă afară din magazin pe clienții furioși. Tataie începe să plângă. Ceilalți trei fac un plan să-l aștepte pe Michael Jordan după program în fața magazinului pentru a se răzbuna.

Imaginea trasă la sorți de Eliza
Cum a rezolvat exercițiul Eliza?
Câte personaje sunt în fotografie?
În fotografie sunt trei personaje.
Care este relația dintre personaje? (de exemplu: sunt 2 prieteni și mama unuia dintre ei)
Doi frați care se ceartă și mama lor care încearcă să-i calmeze.
Pune un nume fiecărui personaj.
Frate – Ștefan
Soră – Gabriela
Mama – Ioana
Care este starea de spirit (emoția) fiecărui personaj? (de exemplu: fericită, trist, furios etc.)
Frate – Ștefan: furios
Soră – Gabriela: furioasă
Mama – Ioana: neliniștită
Descrie scena din fotografie.
Eu sunt Ștefan. Odată eram în cameră cu sora mea Gabriela. I-am luat o jucărie fără să îi cer voie și s-a supărat. După fața ei, mi-am dat seama că este furioasă. A început să mă tragă de păr foarte tare, iar asta m-a înfuriat. Mama noastră, Ioana, a văzut ce s-a întâmplat și a încercat să ne calmeze.

Imaginea trasă la sorți de Simo C
Cum a rezolvat exercițiul Simo C.?
Câte personaje sunt în fotografie?
În fotografie sunt 4 persoane.
Care este relația dintre personaje? (de exemplu: sunt 2 prieteni și mama unuia dintre ei)
Este o familie cu doi copii și doi adulți care se îmbrățișează.
Pune un nume fiecărui personaj.
Fetița mică – Irina
Băiatul – Marc
Mama – Georgiana
Tata – Valentin
Care este starea de spirit (emoția) fiecărui personaj? (de exemplu: fericită, trist, furios etc.)
Toți cei patru membri ai familiei sunt fericiți/ bucuroși.
Descrie scena din fotografie.
Eu sunt Marc. Am avut o zi foarte proastă. La școală, colegii au râs de mine pentru că nu am știut să răspund la o întrebare la limba română. După care a ajuns acasă morocănos și rușinat.
Părinții mei erau bucuroși deoarece a doua zi plecam în vacanță.
Sora mea, Irina, abia sosise de la grădiniță.
Mama m-a văzut că sunt trist și m-a întrebat ce am pățit. I-am povestit ce s-a întâmplat la școală. Ea a spus că se mai întâmplă și că nu trebuie să bag în seamă ce spun colegii.
Asta m-a făcut să mă simt mai bine și ne-am îmbrățișat cu totii. După, am făcut bagajele pentru plecarea de mâine la munte.

Imaginea trasă la sorți de Meda
Cum a rezolvat exercițiul Meda?
Câte personaje sunt în fotografie?
În fotografie sunt trei persoane.
Care este relația dintre personaje? (de exemplu: sunt 2 prieteni și mama unuia dintre ei)
Sunt o familie, părinți și copil.
Pune un nume fiecărui personaj.
Mama – Maria
Tata – Marius
Copilul – Andrei
Care este starea de spirit (emoția) fiecărui personaj? (de exemplu: fericită, trist, furios etc.)
Mama – Maria: furie
Tata – Marius: furie
Copilul – Andrei: tristețe, frică
Descrie scena din fotografie.
Eu sunt Andrei. Într-o zi, părinții mei s-au certat foarte tare. Mie mi-a fost frică să nu se despartă și îmi doresc tare mult să se împace.

Imaginea trasă la sorți de Vlad D.C
Cum a rezolvat exercițiul Vlad D.C.?
Câte personaje sunt în fotografie?
În fotografie sunt trei personaje.
Care este relația dintre personaje? (de exemplu: sunt 2 prieteni și mama unuia dintre ei)
Un copil alături de părinții lui.
Pune un nume fiecărui personaj.
Băiat – LeBron
Tata – Bartolomeu
Mama – Alexandra
Care este starea de spirit (emoția) fiecărui personaj? (de exemplu: fericită, trist, furios etc.)
Toți trei sunt frustrați și supărați.
Descrie scena din fotografie.
Copilul este certat pentru notele lui de către părinți. El se ambiționează și se alătură unei echipe de baschet, devenind unul dintre cel mai buni sportivi din Chicago. Este foarte bun și oamenii îl supranumesc King LeBron.

Imaginea trasă la sorți de Ek Fou Van Kaas
Cum a rezolvat exercițiul Ek Fou Van Kaas?
Câte personaje sunt în fotografie?
În fotografie sunt patru personaje.
Care este relația dintre personaje? (de exemplu: sunt 2 prieteni și mama unuia dintre ei)
Doi prieteni și mamele lor.
Pune un nume fiecărui personaj.
Bob
Vasile
Cristina
Gigica
Care este starea de spirit (emoția) fiecărui personaj? (de exemplu: fericită, trist, furios etc.)
Bob: bucurie
Vasile: bucurie
Cristina: bucurie
Gigica: bucurie
Descrie scena din fotografie.
Bob, Vasile și mamele lor sunt în vacanță pe muntele Everest. Cum urcau pe o potecă, le iese în cale un Yeti pe nume Dave. Acesta îi provoacă la o luptă cu bulgări de zăpadă. Bob, Vasile și mamele lor au acceptat și toți patru sunt în aceeași echipă. Dave scoate ditamai mitraliera care împușcă cu bulgări. După trei ore de joacă, copiii, Cristina și Gigica au obosit și au decis să scurteze vacanța și să se întoarcă în SUA.

Imaginea trasă la sorți de Ax_El
Cum a rezolvat exercițiul Ax_El?
Câte personaje sunt în fotografie?
În fotografie sunt patru personaje.
Care este relația dintre personaje? (de exemplu: sunt 2 prieteni și mama unuia dintre ei)
Cei patru locuiesc în SUA.
Pune un nume fiecărui personaj.
Joe B*den
Tr*mp
Femeie americană
Bărbat american (nu se vede complet în poză)
Care este starea de spirit (emoția) fiecărui personaj? (de exemplu: fericită, trist, furios etc.)
Cele patru personaje par fericite.
Descrie scena din fotografie.
După alegerile prezidențiale din SUA, Tr*mp, B*den și ceilalți au dat un party bombastic. Cei trei s-au dus la Tr*mp acasă, unde au descoperit că e sărac. Nu le-a păsat, totuși era președintele. Au început o bătaie cu apă. La un moment dat, B*den și-a udat toate hainele și a rămas în chiloți de baie. La finalul zilei, au adormit cu toții pe iarbă fiind foarte obosiți. Pe la 5 dimineața s-au trezit toți deoarece ploua.
Unul dintre ei a spus:
– Cât creier avem?!
Poveste în lanț
Un exercițiu ingenios, în care fiecare participant a adăugat câte o frază pentru a dezvolta ce s-a scris anterior, a stimulat imaginația și a dat naștere unei narațiuni colective pline de surprize.
Chiar în momentul în care voiam să cer voie mamei să plec la aniversarea unui prieten, ea m-a anunțat că trebuie să mergem în vizită la niște rude. Atunci am intrat în depresie și am plâns pe gresie. Știam că trebuie să merg în vizită la Ioana, verișoara mea, care e mai mică și super enervantă. Am ajuns la Ioana și ea era supărată, nu avea chef de musafiri. Cu câteva mișcări silențioase, am ajuns la ușă, am descuiat-o și am fugit amândoi spre parcare. În mijlocul parcării am observat racheta nucleară S*rmat. Speriați, am încercat să o dezamorsăm. Dar nu am reușit, în schimb am deschis portiera unei mașini, am pornit-o și am plecat departe de acolo. Am ajuns la mine acasă unde ne-am făcut un plan să salvăm lumea. Am trimis-o pe Ioana să ia racheta nucleară ca să-i facem poze și să o vindem pe Amazon. Am găsit un client care ne-a dat un milion de dolari și am trimis racheta în Italia. Fără ca cumpărătorul să știe, am pus o bombă în rachetă care poate exploda și distruge racheta oricând cineva are intenții rele. Italianul i-a dat racheta lui Vl*dimir P*tin. Am auzit la televizor un bubuit puternic. Războiul s-a terminat, iar noi am început să râdem de bucurie.
AUTOR: Raluca Vasiliu Botez, trainer de PUBLIC SPEAKING
Următorul atelier FABRICA DE POVEȘTI va avea loc pe 1 martie 2025 și va include exerciții practice în premieră. Informații și înscrieri AICI
În perioada 15 martie – 5 aprilie, în fiecare sâmbătă, în intervalul 11.00-13.00, are loc un Curs de PUBLIC SPEAKING pentru elevii din Iași. Structura cursului și înscrieri AICI
