După fiecare discurs sau prezentare, autoanaliza devine un instrument important pentru orice public speaker (vorbitor în public) care își dorește să evolueze, să își perfecționeze tehnica și să capteze mai bine atenția audienței
Cum îți poți face autonaliza?
O metodă eficientă de autoanaliză este înregistrarea video a discursului, lucru care permite evaluarea comunicării nonverbale și a structurii prezentării. Aceasta poate ajuta în identificarea momentelor în care mesajul nu a fost transmis așa cum a fost intenționat.
Stabilirea obiectivelor de la început este esențială, iar după încheierea discursului, se verifică dacă scopul de a informa, de a inspira, de a motiva, de a convinge sau de a amuza. Aceasta evaluare este importantă pentru dezvoltarea abilităților de prezentare.
La ce aspecte trebuie să fii atent/ă?
Entuziasmul și capacitatea de a interacționa cu audiența sunt fundamentale în menținerea atenției celor prezenți și consolidarea mesajului transmis. Analiza ar trebui să includă și evaluarea modului în care umorul a fost integrat și dacă a contribuit pozitiv la prezentare.
Utilizarea elementelor vizuale și a spațiului este importantă pentru a adăuga energie și claritate discursului. Se recomandă o evaluare detaliată a mișcărilor scenice și a contactului vizual pentru a observa dacă acestea au susținut sau, dimpotrivă, au distras de la mesaj.
Vocea și tonul sunt elemente care pot accentua momentele cheie ale discursului și pot menține interesul audienței. Analiza post-discurs ar trebui să includă verificarea volumului, ritmului și clarității vorbirii.
Beneficiile autonalizei
- Identifici punctele forte – Vezi ce a funcționat bine, ce a captat atenția publicului și ce tehnici ai folosit cu succes.
- Corectezi greșelile – Observi unde ai ezitat, dacă ai vorbit prea repede sau dacă mesajul tău a fost clar.
- Îmbunătățești impactul – Analizând reacțiile publicului, îți poți ajusta tonul, limbajul nonverbal sau structura discursului pentru viitor.
Pentru a deveni un bun vorbitor în public, exersează, exersează, exersează!
AUTOR: Raluca Vasiliu Botez, trainer de PUBLIC SPEAKING
Completează acest FORMULAR dacă dorești să afli calendarul următoarelor activități pentru copiii și adolescenții din Iași.
